Activitati Extracurriculare
Filtru
  • 2016 - eTwinning - Christmas card project

     

                     Proiectul eTwinnning "Felicitari de Craciun" a avut loc in perioada noiembrie -decembrie 2016. Au participat un numar de  58  scoli din diferite tari ale Uniunii Europene, de diferite varste. D-na educatoare Lacramioara Zeicanu a intrat cu grupa ei in categoria 3-6 ani. Elevii au lucrat impreuna cu dumneaei la cate o felicitare pentru fiecare dintre cele 15 scoli din categoria 3-6 ani . Felicitarile au fost trimise prin posta catre scolile participante iar grupa d-nei Zeicanu a primit, la randul lor, felicitari din diferite tari europene.

    GALERIE FOTO

     

     

     

     

     

  • 2015 - Monografia Orasului Stefanesti

    În cadrul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi a 580 de ani de atestare documentară a localităţii Ştefăneşti, duminică, 6 septembrie 2015, a avut loc lansarea volumului cu titlul „Monografia Oraşului Ştefăneşti”, apărut la editura botoşăneană „Quadrat”.
    Scrierea aparţine domnului Laurenţiu C. Maftei, autor a două volume intitulate: „Împreună au făurit Istoria” şi „Rădăcini adânci”.
    Putem spune, deci, cu bucurie: ne aflăm în faţa unui fapt împlinit – o lucrare monografică fixează în timp şi spaţiu o localitate care merită cu prisosinţă acest lucru.
     Lucrarea la care ne referim reprezintă rodul efortului depus de un om care s-a aplecat asupra documentelor, a căutat izvoarele care să-i furnizeze date certe despre localitatea de la Gura Başeului. Efortul autorului se întrupează într-un volum de succes ce se impune nu numai prin dimensiuni fizice, ci şi printr-un conţinut bogat în informaţii.
     În contextul unei evaluări a istoriei Ştefăneştilor, nu putea să nu amintim însemnările anterioare pe care le datorăm lui Iehuda Evron-Nachberg, apărute în Israel, cu titlul De la Ştefăneşti spre Eretz-Israel, referirile la localitate fiind legate de prezenţa evreilor aici.
     Nu facem comparaţie între texte, acestea având obiective diferite dar cartea lansată la Ştefăneşti are multiple valenţe, ea       reprezintă o „bornă” cu multiple faţete – autorul parcurgând secvenţe de timp, până la zi, comunicându-ne date privind geografia şi istoria Ştefăneştilor şi a localităţilor din preajmă, evoluţia din punct de vedere economic, transformările sociale ce s-au succedat, ambientul cultural şi spiritual în care s-au produs aceste evoluţii.
     Sigur, statutul localităţii de vechi târg pe malul Prutului ne dă imaginea unei economii bazate pe produsele agricole din zonă realizate de agricultorii satelor din această parte a Moldovei şi comercializate la nivelul perioadelor respective. Istoria cu toate meandrele sale este ilustrată de autor cu un mare volum de date.
     Editarea unei asemenea lucrări reprezentative onorează nu numai pe autor, ci întreaga comunitate locală, perspectiva oraşului Ştefăneşti fiind una optimistă, amplasarea sa pe un viitor traseu turistic şi de mare circulaţie schimbând în bine  viaţa tuturor celor care locuiesc şi vor locui pe aceste meleaguri.
     Subliniind importanţa lucrării pentru istoriografia şi memoria colectivă a celor care locuiesc în prezent şi a generaţiilor ce vor urma, trebuie să evidenţiem interesul deosebit al autorului de a argumenta cu imagini textul lucrării, fie că este vorba de aspecte edilitare, de monumente istorice, lăcaşe de cult etc., prin întreaga sa compoziţie grafică, lucrarea atrăgând cititorul şi stimulând interesul de a cunoaşte „portretul” civic al localităţii.
     În paginile monografice vom găsi nu numai nume de oameni, ci şi imagini care ne vorbesc despre construcţiile ţărăneşti – case şi anexe gospodăreşti, despre viaţa locuitorilor din Ştefăneşti şi din comunele apropiate ilustrată prin interioarele amenajate, lucrările din gospodării – ţesături, obiecte casnice, mobilier, covoare alese, cu specific local, toate indicând măsura în care oamenii şi-au desfăşurat întreaga viaţă.
    Tradiţiile locale şi obiceiurile păstrate din strămoşi au constituit preocuparea multor intelectuali, artişti populari, activităţile cultural-artistice din zonă cunoscând o largă participare, pe care autorul o pune în evidenţă. Aşa, de pildă, „Festivalul Portului Popular din Moldova” a devenit o oglindă fidelă a mărturiilor aduse în prim plan de participanţi, nu numai cu piesele de ţinută, ci şi prin cântec şi joc.
     Faptul că oraşul este locul în care au văzut lumina zilei personalităţi de prestigiu din cultura noastră – numărul profesorilor, al medicilor, economiştilor, poeţilor artiştilot plastici (aici s-a născut Ştefan Luchian!) că în zilele noastre, prin zăgăzuirea apelor râului Prut s-a creat perspectiva fiinţării unor activităţi sportive şi turistice multiple, oferă oraşului Ştefăneşti şansa unui viitor în care dezvoltarea pe multiple planuri să devină o realitate.
     Schiţarea structurilor ce pot fi active într-un viitor apropiat, ori mai îndepărtat sugerate pe undeva de către autor, dar şi mersul istoriei, care îşi poate găsi calea spre visul românilor de pe ambele maluri ale râului Prut, ne permit să anticipăm o urbe puternică – activitatea economică, în primul rând, necesitând o dezvoltare prioritară
    Ca încheiere, aş vrea să citez cele menţionate de domnul profesor dr. Dan Prodan în Prefaţa pe care o semnează la această Carte a Ştefăneştilor: „…o temă vastă geografico-istorică analizată conştiincios şi bine prezentată de Laurenţiu C. Maftei, pe parcursul celor peste 700 de pagini ale monografiei. O expunere complexă, uneori cu extensii inutile, a personalităţii unei aşezări vechi de peste 600 de ani, documentar şi arheologic dovedită, incluzând toate formele de manifestare a locuirii umane, de la cadrul geografic şi climă până la arhitectura rurală ţărănească şi trasee turistice. Un proiect geografico-istoric al memoriei locale, care şi-a atins, în general, obiectivele propuse. Un generos şi patriotic cadou istoriografic şi omagiu al unui ştefăneştean către toţi  ştefăneştenii săi conurbani, la împlinirea a 580 de ani de atestare documentară a localităţii…”

    articol preluat http://www.luceafarul.net/din-vremea-strabunilor-si-pana-azi 

    Moment memorabil la Stefanesti -  Lansare  de monografie (video)

    Galerie foto

  • 2015 - Serbarea de Craciun - Clasa Pregatitoare A


    SERBARE CRACIUN
    COORDONATOR: INV. ROTARI MARIA
    Clasa pregatoare A de la Liceul "Stefan D. Luchian" Stefanesti au sarbatorit primul lor Craciun alaturi de doamna invatatoare MAria Rotari, ce care le va fi o a doua mama pana in clasa a IV-a.
    Copiii au pregatit o sceneta, s-au costumat pentru ocazie si l-au uimit pe Mosul cu poeziile lor. 

    Galerie Foto

  • 2014 - Serbarea de Craciun IV A

    SERBAREA DE CRACIUN
    COORDONATOR: INV. ROTARI MARIA

    Cu ocazia ultimului lor Craciun petrecut alaturi de doamna invatatoare, elevii clasei a IV-a A au pregatit o serbare in care au recitat poezii, au jucat o sceneta si au primit daruru de la Mos Craciun.

    Galerie foto

     

     

S5 Box

Autentificare

Register

*
*
*
*
*
*

Fields marked with an asterisk (*) are required.